PSD cere anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în campania politică a lui Cîţu pentru şefia PNL

PSD cere anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în campania politică a lui Cîţu pentru şefia PNL
PSD cere anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în campania politică a lui Cîţu

Alegerile interne din PNL nu declanșează doar o luptă politică intestină între susținătorii lui Ludovic Orban – actualul președinte al partidului – și cei ai premierului Florin Cîțu, care și-a anunțat candidatura, ci și o reacție fermă din partea PSD.

Partidul Social Democrat (PSD) solicită instituţiilor abilitate să declanşeze de urgenţă ”o investigaţie penală cu privire la utilizarea resurselor umane şi bugetare din Cancelaria Prim-Ministrului în campania electorală a lui Florin Cîţu pentru şefia PNL”.

Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîţu – realizate de angajaţii Cancelariei premierului – ”constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale”, susțin reprezentanții PSD.

PSD: ”Premierul Cîţu foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid”

Faptul că premierul Cîțu și-a stabilit ”cartierul general” chiar în biroul său de la Guvern i-a determinat pe social-democrați să consideră că acesta folosește resurse și personal bugetar în campania de partid.

”Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul ”Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL” arată că premierul Cîţu şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid”, acuză social-democrații.

Mai mult, potrivit PSD, modalitatea aleasă de Florin Cîțu ”se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român”.

”Acest fapt se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Conform acestui articol, folosirea influenţei ori autorităţii funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancţionează conform legii”, transmite PSD.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×